iubesc trecutul

Îmi iubesc toate fostele!
Da! O spun clar şi răspicat. Le iubesc şi le respect şi aşa am să fac mereu.
Pe cine am ajuns să iubesc cu toată fiinţa mea înseamnă că a trecut peste toate îndoielile şi fricile mele de bărbat căpos şi arogant. Şi la timpul lor le-am iubit ca un dement. Doamne, şi ce le-am mai iubit. Când mă uit în spate mă năpădesc amintirile.
După 8 ani de relaţia copilăriei, frumoasă şi plină de aventuri ce-i drept, am descoperit şi alte femei frumoase. Am descoperit Buzăul şi o femeie incredibilă ce mi-a dat lumea peste cap şi cu care am rămas şi acum foarte buni “prieteni” (am pus ghilimele pentru că prietenie mai greu, mai ales între foști).
Apoi am descoperit fata Morgana, din Constanța. Sper doar ca şi voi să fi iubit pe cineva aşa cum ne-am iubit noi. Era ceva fantastic şi toţi voiau să fie ca noi. Doamne ce femeie! Ideală!
Şi ultima relaţie mi-am făcut-o tocmai cu o fată din Bihor. Bunătate şi căldură sufletească cum nu am întâlnit niciunde în viaţa mea. Extraordinară femeie. Am învățat în iubirea noastră cum să mă bucur şi cum să zâmbesc mai mult şi să fiu mai fericit.

post-iubesc-trecutul
Ce-i drept, am învățat din toate foarte multe. Dar cel mai mult am învățat să respect femeia, o ființă pe cât de simplă şi frumoasă pe atât de greu de înţeles şi extrem de schimbătoare.
E atât de frumos să iubești şi să fii iubit. Să o iei de mână pe stradă şi doar printr-o atingere să primeşti acea energie care se reflectă printr-un zâmbet tâmp.
Să îndrăznim să iubim, zic.

P.S. Cea mai bună replică de agățat e un zâmbet sincer

Ești ceea ce faci