Bă! Naște!


– Bă! Naște!

Curățam niște cartofi, să-i prăjesc alături de niște potențiale murături!

Ce mă? zic eu.
– Naşteee!
Aoleu!
Cade cuțitu, scap cartoful… acolo sunt și acum.
După 5 minute în care m-am agitat ca o găină cu capul tăiat, am aruncat niște țoale pe mine și am coborât în grabă scările. Am schimbat vitezele ca nebunu’ și am ajuns în 16 minute la spital. Am intrat in toate saloanele posibile, am fost dat afară din toate până am găsit indicatorul materninate, etaj 1. Nu urc bine treptele când îl văd pe “vinovatul de situație: alb, cocoșat, ochii-n cap se jucau și tremurând cu sunet. Privirea i se oprește și nu a putut să-mi zică decât: “a născut!” Gata! Totul se oprise-n loc, auzeam dar nu înțelegeam nimic. Am luat și eu tremurul și agitația și nu mă pot controla nici acum.
Apare o gagică blondă, cu halat și cu ceva în brațe. Nu am putut să mă abțin și mi-a fugit gândul la altceva, dar doar pentru o clipită. Am văzut ce ținea în brațe și m-am blocat. Sigur nu am mai respirat. Un îngeraș de copil. O fetiță frumoasă. Pot să jur că am văzut și un zâmbet pe fățuca ei. M-a topit! Sunt leșinat! 2.5 kg, un omuleț, un pui mic de om. Tatăl era paralizat! Avea 2 mâini și degeaba. Nu-l ascultau. Cu greu a realizat și i-a făcut o poză.

Și când mă gândesc cât m-am pregătit atât emoțional cât și fizic…și m-a luat așa…chiar pe nepusă masă. Eu mi-am luat rolul de moaşă în serios. Aveam cursuri de prindere cu Helmuth Duckadam și niște ore de legănat cu două bunicuțe trecute deja de vreo 40 de ori prin meseria asta.

Sunt încă aici și aștept să o mai văd o dată!
În seara asta prevăd o beție cruntă!

Pentru Natalia Andreea!