normalitate

Din ce în ce mai multă lume aplaudă şi preţuieşte normalitatea. În ultima perioadă ne mândrim cu oamenii care ies să dea la zăpadă în faţa propriilor case. Ne mândrim cu aceia care fac bine sau se comportă onorabil ca şi când ar fi ceva ieşit din comun. Poate, într-adevăr, a devenit ceva mai rar dar, e NORMAL. E normal să îţi iubeşti femeia şi să o respecţi, e normal să ajuţi un bătrân să treacă strada sau să-i dai locul în tramvai, e normal să ajuţi un seamăn când are nevoie sau situaţia o cere, e normal să-ţi deszăpezeşti propria maşină fără să o îngropi pe cea de lângă a ta, e normal să-ţi deszăpezeşti casa, e normal să mulţumeşti pentru orice. Aşteptăm să facă altul, să ni se facă, de parcă ni se cuvine totul. Nu e de ajuns să trăim că să ne numim societate; trebuie să ne şi implicăm activ în dezvoltarea şi menţinerea ei. Într-o societate din ce în ce mai virtuală, am pus normalul la loc de cinste.

Ipocrizia are cetăţenie română!

 

 

Esti ceea ce faci!