#colectiv

Era seară. Savuram un ceai cald în compania unor prieteni dragi pe Decebal, la o cafenea. Răcoare afară, călduţ înăuntru și o ceașcă de ceai de fructe. Ora 10 și ceva, bulevardul era liber, știu că mă uitam cu invidie pe geamul cafenelei și îmi doream să fie aşa și în cursul săptămânii. Gândurile și imaginația unui București civilizat și nesugrumat de trafic mi-au fost întrerupte de o ambulanță ce își anunța urgența atât vizual cât și fonic. Nimic neobișnuit, la câte nenorociri se întâmplă zilnic în micul Paris… era doar încă o ambulanță la apel. Unul dintre prietenii cu care eram, văzându-mă probabil neatent la masa discuțiilor, m-a atenționat cu o întrebare. Am vrut să-i răspund dar zgomotul a încă 3 ambulanțe mi-au bruiat ideile. Și detașamentul a continuat cu încă 2 ambulanțe, 5 mașini de poliție, 4 de pompieri, smurd, jandarmerie. Se instalase o panică între noi, cei de la masă și o singură întrebare era pe buzele tuturor. Ce s-a întâmplat? Am început să ne gândim și să ne dăm cu părerea. Era deja 10 și jumate. Echipajele pompierilor militari treceau acum. Ce a luat foc? Am întrebat prietenul google și nici măcar el, atotștiutor nu era la curent. Am cerut schimbarea postului de pe TV-ul din spatele meu. Așteptam o știre, o veste, orice fel de informare despre dezastrul ce avea să vină.
Atmosfera în local se schimbase radical. Toată lumea era pe telefoane în căutarea răspunsului. La 10:42 a venit prima știre pe TV. Incendiu de mare proporții într-un club din Centrul Vechi. La 5 minute Antena 1 era live de la un club din zona Unirii unde subsolul unei foste fabrici luase foc. După alte 5 minute știrea era completă. Clubul Colectiv situat la subsolul fostei fabrici Pionierul luase foc în timpul unui concert al unei trupe de rock.

club-otjk7neb4v
Nu puteam să zic sau să fac nimic. Eram împietrit. Nu credeam ce se întâmplă. Doar în filme mai văzusem aşa tragedii. Piele de găină? Senzație de gât uscat? Buze deshidratate? Fruntea întinsă? Prea puțin pe lângă cum mă simțeam. Acel sentiment de neputință, compasiune și vină în același timp. Îmi părea rău parcă și pentru că m-am întrebat unde se duceau acele echipaje de salvatori și pentru că așteptam un răspuns, pentru că mă așteptam să se întâmple ceva rău.
Știrile curgeau acum precum debitul râurilor la inundaţii. Imaginile la TV erau înfiorătoare. Aveau tot ce îi trebuia unui film horror. Ambulanțe peste tot, oameni care ieșeau arși, fețe distruse, funingine pe corpurile lor, țipete, urlete, plânsete și panică multă! Nesiguranță, coordonare zero, spațiu mic și extrem de puţină lumină. Blițurile și ambulanţele erau singura sursă de lumină. Parcă era un film, un film horror, montat prost și mult prea realist. Genul de film la care eu unul nu mă uit și aş fi schimbat canalul la ceva mai vesel. Doar că nu era un film. Trăirile și simțirile lor erau în faţa mea, le trăiam și le simțeam de partea cealaltă a sticlei. Cred că au fost cele mai intense 2 ore din ultimii 26 de ani din istoria României. A fost singura dată când am văzut o media curajoasă și totuși decentă. Părinții ne-au sunat pe fiecare în parte să se asigure că suntem bine. Bunicii m-au sunat cu glasul tremurând: “tataie, ești bine?”. M-a destabilizat emoțional acel ultim telefon. Știam deja că sunt 13 persoane care nu mai aveau cum să mai răspundă vreodată la telefon și să-și asigure familia că sunt bine și că se întorc acasă. Din jumătate în jumătate de oră numărul victimelor creștea. Am plecat de la cafenea către casele noastre tăcuți și grăbiți să ajungem tot în faţa televizoarelor pentru a nu pierde nimic.
La scurt timp am aflat că fratele unei prietene era în Colectiv în acea seară. Deşi nu l-am văzut în viaţa mea pe băiat am simţit că doare şi mai tare. El a fost unul dintre cei norocoşi. El a fost salvat cu adevărat în Belgia unde şi în ziua de azi, la un an de la dezastru, este tratat şi ajutat să se recupereze. A suferit arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului şi mai multe amputări pentru că aşa a ales. Da!!!A ales să își salveze prietenul în scaun cu rotile și să îl ardă pe el flăcările. Pentru mine am scris <<a ales>>, pentru el de fapt nu a fost o alegere. Aşa e el, am înțeles din poveștile pe care le-am auzit şi citit. El este eroul prietenului lui și unul dintre martirii din acea seară. Tot respectul pentru un aşa om! La 16 ani a dovedit mult curaj și principii puternice. #respectpavlos
Au urmat zile în care numărul răniților scădea iar cel al morților creștea. Au urmat luni în care incompetenţa și dezastrul sistemului sanitar au omorât și alți răniți. Am aflat prin prisma “radiografiei incendiare “din acea zi de vineri, 30 octombrie care este boala acestei țări. Cancer.

miting-3-noiembrie-2015-17sursa foto
Imediat după nenorocire țara a empatizat cu victimele și au cerut “executarea” vinovaților. S-a ieșit în stradă, și nu, nu am fost acolo. Deși ceva mocnea în mine în acea emulație, am realizat rapid că e o mișcare ce se va stinge la fel de repede cum a început. Strada și-a cerut drepturile, jos guvernul, jos ăia, pușcărie ăilalți și cam tot ce se strigă la orice nemulțumire. De data asta, pe un fond emoțional au reușit să dea jos guvernul. Și totul s-a sfârșit. De parcă doar acel guvern era vinovat. Greșit. Toți suntem de vină. Toți cei cu discernământ din decembrie 89 și până astăzi. Am votat pentru buzunarul propriu și mai puțin pentru țară! Dovada chiar în seara nenorocirii! Degeaba avem bani să bem o bere și să plătim un bilet la concert că murim ca șobolanii în clădiri neavizate!
Şi am schimbat guvernul! L-am dat jos pe Mickey Mouse, #puiemonta și au venit alții și… nimic. Totul e la fel: aceleași clădiri, aceleași baruri, aceiași oameni pe funcții… Au fost acuzați patronii clubului Colectiv, firma care a vândut artificiile, Primarul Sectorului 4; toți au partea lor de vină dar și noi o avem; nu semnalăm abuzuri, nu atenționăm cazurile periculoase, nu avem un spirit civic. Trăim doar pentru noi înșine. Nu ridicăm capul din pământ pentru că ne este frică de ce am putea vedea, suntem prea lași!
Revenind la vinovați, din ce am văzut și eu, conectat fiind 24 din 24 la evenimentele de atunci, un singur nume îmi doresc şi acum să dispară din sistemul sanitar, din ministere și de tot. Raed Arafat. Acest părinte al smurdului. Acest personaj infect cu o răspundere extraordinară fără a avea capacitatea necesară exercitării ei. El a înființat acum 10000 de ani Smurdul la Târgu Mureș. O idee foarte bună ce a fost adoptată la nivel național. Cică el s-ar fi ocupat şi de implementare. Foarte bine! Dar gata! Nu-l pui să-l conducă după 20 de ani. E unitate militară, pui un comandant care a luptat în Irak, unul care să-și asume răspunderea în faţa unei nenorociri și care să aibe și coaie să ia decizii. Arafat e depășit și de prea mult timp un om politic, butonabil. Nimeni nu stă în România atât de mult pe funcţie decât dacă e controlat. Munții Apuseni a dat greș, lacul Siutghiol a dat greș, Colectiv la fel. Când îl văd la televizor prezentat ca pe un mesia al sănătății și el îmi stâlceşte limba maternă… iau foc, la figurat că la propriu nu-mi permit.

libertateasursa foto
Au murit 64 de suflete în acea seară! Biserica nu a vrut să se deplaseze la clubul Colectiv să facă o banală slujbă. Ba chiar i-a condamnat că ascultau muzică satanică. Greșit scris și îmi fac mea culpa. Nu biserica ci conducătorii bisericii românești. Un om cu o titulatură de nici Dumnezeu nu ar avea răbdare să o citească: un om nu un Înalt, un bărbat nu un Prea, un Hagi Tudose nu un Sfințit ci doar un simplu Daniel. Un profitor cu afaceri pe banii statului și a românilor, un ordonator de credite, un agent imobiliar, un constructor și un corupt. Șefu la Biserică, Boss! O javră cu Mercedes și șofer, cu sclav care-i îndoaie coiful de la pălărie la intrare şi la ieşire, şi care în loc de busuioc și-a luat un trafalet de la Dedeman cu prelungitor ca să ajungă și în colțuri. Un mogul plictisit de naivitatea românului, un șef de clan mafiot cu coloană oficială și antemergător, cu o faţă de om meschin, mereu încruntat și nemulțumit. Nu-mi plac bossule înmormântările dar te asigur că la a ta vin, pentru că sigur o să închiriezi Catedrala Neamului pentru eveniment. Sper să găsesc masă la vip! Nu o să mă bucur dar o să mă recunoști după zâmbet.

Amintindu-ne de ei, îi vom păstra vii și zgomotoși! #colectiv #64angels

Eşti ceea ce faci