#semăritamona

Pe 27 ianuarie se năștea ea, acum botezata, Natalia! O minune de copil, o prințesă, o adevărată comoară a sufletului.

– Fane, la 9 de dimineață la mine! Trebuie să fiu bărbierit, mă duc să iau nașii şi tu trebuie să stai cu fiică-ta!
-… bine mă, vin, la 9!
– 9, 9 fără un sfert, fără un minut!
– Hai pa, mă!

Așa începea ziua de dinaintea nunții! Pregăteşte 2 ținute, schimburi, combinaţii de N luate câte K şi după vreo 2 ore de nervi şi fiert în suc propriu m-am hotărât! Pun ceasul să sune la 7:30 şi somn.
Bineînţeles că am dormit cu noduri de la emoţii şi m-am trezit la 7 fără ceas. Minunat! La 7 şi 16:
– Te-ai trezit, Fănelu?
– Da mă, hoo (uitasem că toată lumea mă ştie că sunt rău de somn şi inapt la trezitul de dimineață) beau cafeaua şi vin. (încă nu alcool 😉 )

Cafea, duş, îmbrăcat, certat cu părul 15 minute şi BAM, ca printr-o magie a unui zân gras, beat şi răpănos eram gata.
La 9 fără 2 minute intram pe poartă. Agitaţie mare prin curte, n-a venit cameramanul, cavalerii întârzie, întârziem la naşi… aoleu, aoleu. M-am dus să-mi văd fata şi s-o sărut de bună dimi, s-o anunţ că moşicul is in the house! Mi-a zâmbit de 2 ori, mi-a luat un pic părul la ciufulit şi apoi cu 2 răcnete de plâns mi-a zis DISPARI!, mi-e foame! Gata love, am plecat, ia şi papă, nu eşti tu când ţi-e foame!
Afară, nea Vasile, lăutarul îşi începuse programul, cavalerii erau prezenţi, totul elveţian sau după caz, milităreşte. Dă-i cu bărbiereală pe muzica acordeonului, cavalerii pe poziţii: unu` cu briciul, unu` cu prosopul, unul cu sacoul, totul înregistrat de cameramanul uşor adormit. Bărbierit, ferchezuit, mângâiat, alintat etc… era parcă scos din cutia lui Ken, era numa` bun de însurat. Un Ken mai românesc. :)) Şi-au luat repede avânt către naşi şi eu am rămas cu minunea de copil. Nu vă gândiţi că singur, aveam o armată de mătuşi şi socrii mari. Dormea ca un îngeraş şi nu m-am putut abţine să nu mă holbez la ea vreo 10 minute. Eram fascinat! A trezit-o repriza de ploaie şi era nervoasă şi răcnea, Doamne ce făcea. Am luat-o în braţe, am legănat-o şi i-am povestit vreo 10 minute cât mult o iubesc ca în cele din urmă să se liniştească. Mi-am permis să o aşez pe canapea şi atât mi-a fost! Îşi luase măsuri de siguranţă ca să nu plec! Mini-mânuţa ei înfășcase o bună bucată din părul meu şi era foarte fericită, atât de fericită încât mi-a arătat că şi în a 2 a mini-mânuţă are la fel de multă forţă şi chiar poate să prindă şi mai mult păr. Mi-a trecut prin cap aşa… fulger, chinul prin care trecusem cu câteva ore înainte pentru a-l aşeza dar când i-am văzut fățuca fericită am uitat instant. Ne-am distrat, ne-am jucat, am mai răcnit, ne-am legănat iarăşi (am febră musculară la braţul drept), ba chiar am avut şi o discuţie… monolog mai mult, dar sunt convins că ea a înţeles, pe care am şi postat-o pe #instagram dar fără sunet că doar nu ne facem conversaţiile private publice.
– Hai să pregătim fata de plecare!

– Hai! Mai întâi bagajele. N-au rost cuvintele, pun doar poza asta:


Apoi s-o îmbrăcăm, hai! Băi nene, mi se pare imposibil! Cu mânuţele alea mici, care nu se opresc niciodată, picioruşele alea care sunt şi mai rău?? Dacă ar fi după mine cred că aş îmbrăca-o în somn. :)) După ce i-am pus prinţesei straiele nobile am dat de problema zilei. Căruţul! Trebuie să-l luăm şi pe ăsta. Da` cum să nu-l luăm? Normal! 18 minute de jur împrejurul căruţului:

– Nea Nelu apăsa pe ăla…
– Hai mă, Fane, ce dracu mă? Ne face un căruţ, trage de aia…
– Nea Nelu, nu merge aşa, e prins şi în aia…
… Într-un final cu tot cu armata de mătuşi l-am demonstrat pe fraier!

După vreo două ceasuri în care ne-am mai plimbat pe la miri pe acasă, de unde s-a luat mireasa cu chiuituri, strigături şi hore în faţa blocului (păstrăm toate tradiţiile), am ajuns la biserică, bineînţeles ultimul, prinţesa trebuie plimbată încet şi lin.

– Fanelu, ai luat căruţul?
– Mda, normal!
– Hai să punem fata în căruţ!
– Pune mâna şi fă-l că noi ne-am chinuit juma` de oră!
L-a tras, împins, învârtit de 2 ori şi TANAM!!! Era gata în 10 secunde! Skill-uri tată, level 10 şi eu… cu faţa mea de prost!

Biserica micuţă, frumoasă şi cochetă iţi dădea o stare de linişte, starea aia că ai ajuns unde trebuie. Ştiam biserica si preotul din perioada în care administraţia publică şi politica erau principalele şi singurele mele activităţi zilnice. M-a fixat părintele de câteva ori cu privirea, având expresia aia de “te cunosc de undeva”, dar i-am răspuns cu cealaltă privire, aia de “lăsaţi, lăsaţi”.
Emoţii mari pe miri, socrii şi toţi cei prezenţi. A mea era în căruţ şi simţind că nu mai este în centru atenţiei, a oferit publicului un mic recital ca mai apoi să fim nevoiţi să schimbăm pampersul. Părintele şi-a făcut treaba de minune, chiar pot spune că are har şi că este un altfel de preot, nu plictisit de ceea ce face şi nu s-a zgârcit în a le ţine o prelegere mirilor după slujbă, cu sfaturi, puncte cheie într-o căsnicie şi importanţa frecventării unui lăcaş de cult pentru întreaga familie.

I-am lăsat mai la urmă, special şi nu i-am descris pe miri, să le dau emoţii! 🙂
Ce poţi spune despre o mireasă? Că a fost frumoasă!? Bă, a noastră fost superbă! Rochia îi venea superb, machiaj, coafură… totul perfect, oricum nu aş şti eu să descriu foarte bine ținuta, machiajul și toate cele dar ceea ce a contat foarte mult ca ea să fie superbă şi perfectă a fost emoţia şi fericirea ce o exprima printr-un zâmbet larg, de parcă se îndrăgostise din nou de el acolo, pe loc, şi chipul împăcat şi senin! Se întâmpla, era real şi era ea, în rolul pe care-l visase şi şi-l dorise dintotdeauna. Încă o dată, Monica, SUPERBĂ!
Despre, el am scris mai sus dar mă simt dator să-i mai zic vreo două vorbe. Reiau: costumul îi cădea ca şi turnat, aranjat, ferchezuit, parfumat, parcă scos din cutia lui Ken, un Ken românesc mai fără mușchi că de…am mâncat din aceeași farfurie, dar care erau acum înlocuiţi de voinţă şi hotărâre! Era masiv! Mă uitam la el şi nu-l văzusem niciodată aşa mare. Emoţionat peste măsură, abia dacă mai putea vorbi, trecea prin mai multe stări şi se vedea frumos. A stat serios în faţa lui Dumnezeu când şi-a făcut jurămintele şi era zâmbitor de fiecare dată când îl întâlneam cu privirea.

Era frumos şi erau superbi împreună!

Cine şi-a făcut băiţă apoi în cristelniţa lu` popa? #Natalia
Nivelul propriu de emoţii ajunsese la cote de mult parcă uitate sau nici măcar încercate. În timp ce preotul le ţinea mirilor ultimul discurs despre căsnicie şi importanţa frecventării bisericii, împărtășitul fetei, șamd pe lângă mine s-a strecurat un trepăduş cu 2 găleţi de apă. ??? S-a aprins beculeţu` rapid, şi pac, un deget în apă. Aoleu! Rece, bocnă! Deja aveam filmu-n cap: nebunii ăştia vor să-mi bage fata în aşa apă rece? Eu nu-i las, mă cert cu ei, fac circ la biserică! M-ai stau un pic şi vorbesc cu popa că nu merge aşa. La 5 minute a venit şi apa clocotită cu care au făcut mix numa` bun de o băiţă de după-amiază.
Aşa mari erau emoţiile încât atunci când a început părintele Sfântul Botez, am îngheţat şi m-am blocat. Mi-au despuiat fata şi pe vorbele cântate ale sfintei slujbe i-au făcut o mare băiţă. A comentat, a mea, puternic! Am stat şi am privit înmărmurit, abia am realizat că pot imortaliza frumosul moment cu telefonul.

a mea

Iubitul nostru copil era acum înregistrat în faţa lui Dumnezeu cu nume şi prenume.

#Natalia și #Andreea

 

Restul poveştii, petrecerea şi dansul… poate altă dată, momentan mă bucur de ele în tihnă!

 

 

 

 

Eşti ceea ce faci!